Granatul
19.01.2026
1. Istoria Granatului
Numele „granat” provine din cuvântul latin granatus, care înseamnă „rodie”, o referință la culoarea roșie a pietrei, asemănătoare cu semințele acestui fruct. Granatele au fost folosite încă din Epoca Bronzului, atât ca pietre prețioase, cât și ca materiale abrazive. Coliere împodobite cu granate roșii decorau faraonii Egiptului Antic, iar în Roma Antică, inelele-sigiliu prezentau intaglio din granat, utilizate pentru a ștampila ceara ce sigila documente importante. În Evul Mediu, granatele roșii erau deosebit de apreciate de cler și de nobilime.
Disponibilitatea granatelor roșii a crescut semnificativ în jurul anului 1500, odată cu descoperirea faimoaselor depozite de granate din Boemia (actuala regiune din Cehia), din Europa Centrală. Aceste depozite au stat la baza unei industrii regionale de bijuterii, care a atins apogeul la sfârșitul anilor 1800.
2. Originea Granatului
Granatele sunt extrase în numeroase regiuni ale lumii. Boemia a fost sursa principală a granatelor roșii de tip pirop, extrem de populare în perioada victoriană. În prezent, continentul african furnizează o mare parte din producția mondială de granate. Namibia produce demantoid de calitate, iar majoritatea tsavoritelor de un verde intens provin din Kenya, Tanzania și Madagascar. Namibia și Tanzania sunt, de asemenea, surse importante de granat spessartine, în nuanțe de la portocaliu la galben.
Granatul, piatra de naștere a lunii ianuarie, se găsește și în Myanmar, Brazilia, Iran, Afganistan, Pakistan, India și Sri Lanka.
3. Caracteristicile Granatului
Granatul roșu este una dintre cele mai comune și răspândite pietre prețioase, fiind întâlnit în roci metamorfice — roci transformate prin căldură și presiune — pe toate continentele. Cu toate acestea, nu toate granatele sunt la fel de abundente. Tsavoritul, o varietate de granat verde, se formează tot în roci metamorfice, dar este mult mai rar, deoarece necesită o compoziție chimică neobișnuită pentru formare.
Demantoidul este un granat verde, rar întâlnit; spessartine (numită și spessartite) este un granat portocaliu; iar rodolitul este o varietate deosebit de frumoasă de culoare roșie -purpurie.
Toate granatele au, în esență, aceeași structură cristalină, dar diferă prin compoziția chimică. Sunt recunoscute peste douăzeci de specii de granat, însă doar cinci sunt importante din punct de vedere comercial ca pietre prețioase:
Pirop: este purpuriu sau roșu intens datorită magneziului.
Almandin (numit și almandit): apare în nuanțe de roșu brun-închis sau roșu purpuriu, datorită fierului și aluminiului din structura sa chimică.
Spessartine: variază de la portocaliu la brun-roșiatic, datorită manganului.
Tsavorite: varietate de granat grossular, își derivă culoarea din calciul și aluminiul din structura sa chimică. Este apreciat pentru nuanțele sale verzi vii, raritate și strălucire, fiind adesea utilizat în bijuterii pentru frumusețea sa excepțională.
Andradit: apare în diverse culori, inclusiv verde, galben, maro și negru, conținând adesea calciu și fier.
O a șasea specie, Uvarovit, este un granat verde mult mai deschis, datorită nivelului crescut de crom. Apare de obicei sub formă de cristale prea mici pentru a fi fațetate și este uneori montat în bijuterii sub formă de agregate cristaline.
Claritatea granatelor variază în funcție de tip. Granatele roșii, precum almandinul, piropul și rodolitul, nu prezintă, de obicei, incluziuni vizibile cu ochiul liber. În schimb, unele granate portocalii, cum ar fi spessartinul și hessonitul, conțin frecvent incluziuni vizibile.
4. Ingrijirea bijuteriilor cu Granat
Granatele au o duritate cuprinsă între 6,5 și 7,5 pe scara Mohs, ceea ce le face mai sensibile la deteriorare decât rubinele, safirele și diamantele. Prin urmare, nu toate granatele sunt potrivite pentru purtare zilnică, însă sunt ideale pentru cercei, broșe și pandantive.
Depozitarea corectă este esențială: dacă bijuteriile cu granat intră în contact cu pietre mai dure — precum diamantele, safirele sau rubinele — acestea pot fi zgâriate. În același timp, granatele pot zgâria pietre mai moi, precum opalele sau perlele.
Majoritatea granatelor nu sunt tratate, iar aceste pietre necesită îngrijire adecvată. Curățarea granatelor cu apă caldă, săpun și o perie moale este întotdeauna sigură. Curățătoarele cu ultrasunete sunt, în general, sigure, cu excepția pietrelor care prezintă fisuri.
